Mama ranitilor
Astazi am fost inspirata de o postare sa imi clarific si mai mult o pozitie, atitudine pe care am luat-o din 2014.
Iata postarea urmata de comentariul meu:
„PILULA ROSIE a zilei 29.08.2017
Despre cei care mi se plang si ma acuza ca nu empatizez cu ei.
In ultima perioada am fost facut cu ou si cu otet de mai multe persoane pentru ca nu am vrut sa ii ascult cand se plang. Am fost acuzat ca nu sunt empatic si ca nu ma deschid fata de ei, ca sunt rece si narcisist. Si am de gand sa procedez la fel in continuare, indiferent de cat de mult ma vor uri unele persoane.
Motivul? Pentru ca scopul meu in viata nu este sa fiu „mama ranitilor”, am facut asta mai bine de 30 de ani din viata si rezultatele au fost groaznice.
Am fost „bun” cu oamenii considerand ca exista rau. I-am stopat, indirect, din propria lor evolutie pentru ca i-am ascultat cand se plangeau si am incercat sa ii fac sa se simta mai bine, astfel aratandu-le (fara sa vreau) ca acel comportament este unul sanatos.
Motivul pentru care oamenii aleg sa se planga atat de mult si sa isi duca „povestea” mai departe este pentru ca gasesc un umar benevol pe care sa o faca.
Schimbarea nu este intotdeauna cu „feel good” si „floricele”, schimbarea necesita sa stai in starea aia de rahat si sa o lasi sa te patrunda. Daca gasesti in exterior cauza, tot ce faci este sa o prelungesti. Si da, la inceput asa va fi, vei da vina pe exterior insa e alegerea ta daca o faci o zi, o saptamana, un an sau toata viata.
ATENTIE: E o diferenta intre a te plange pe umarul cuiva si a plange pe umarul cuiva. A doua varianta este sanatoasa pentru ca ramai in interiorul tau, iti pastrezi centrul si in acelasi timp imparti acel moment cu cineva. Ii poti spune ce te doare, ca iti e greu si ca simti nevoia sa te descarci, e natural, e omenesc. Atunci te deschizi cu adevarat, atunci iti arati vulnerabilitatea, atunci te conectezi cu adevarat la celalalt. A te plange insa este atunci cand arunci in exterior tot, e vina cuiva, viata e de vina sau guvernul sau persoana care s-a uitat urat la tine la semafor. Si ce amuzant este ca persoanele care mi se plangeau ma acuzau ca nu ma deschid dar oare ele se deschideau sau doar doreau sa mai gaseasca inca un motiv pentru care viata lor e de rahat si ca nimeni nu ii asculta (si m-au gasit pe mine)?
A te plange e atunci cand consideri ca exteriorul tau are ceva cu tine si daca te plangi, DA – are.
Exteriorul iti doreste raul, e un BAU BAU si stii de ce?
Pentru ca asta crezi!
Si ceea ce crezi devine realitatea ta si intr-o lume in care poti crede orice vrei, ai ales sa crezi asta.
Si pentru ca mi se vor mai plange oameni, o spun de pe acum – o sa ascult insa nu o sa am reactie la obiectul plangerii.
Vrei sa te ajut, vrei sa te ajuti?
Atunci arata curajul sa fii vulnerabil, sa plangi, nu sa te plangi. Nu conteaza ca o faci stangaci dar fa-o.
Si daca nu esti gata, te rog sa revii in momentul in care esti... ori opreste-te, nu mai vorbi.
Ma poti acuza cat vrei ca sunt intr-un mod sau altul, doar cred ca iti dai seama ca e doar o incercare ratata de manipulare emotionala, insa e alegerea ta si o respect.
Viata este un sir de alegeri asa ca fa-o pe cea care te ajuta (eu unul am luat decizia care sa me ajute pe mine).
O zi frumoasa, Orlando”
In randurile de mai sus este argumentata o atitudine pe care o practic si eu de ceva vreme, si care triaza rapid pe cei care vor sa schimbe ceva in viata lor de cei care doar vor sa primeasca o doza de energie ca sa continue sa isi planga de mila.
Asa ca, dupa ce, ca si Orlando, am experimentat ani de zile rolul de "mama ranitilor" ... de ceva vreme experimentez adevarata forma de a oferi suport si ajutor... cea despre care se face referire si in Biblie:"Dumnezeu ii ajuta pe cei care se ajuta".
Si intradevar, nu sunt pe placul multora dar nu asta este obiectivul meu...
Vreau sa fiu placuta sau vreau sa fiu de un real ajutor in procesul evolutiv?... asta este intrebarea.
Si pentru cei care mi se adreseaza, inainte sa vina la mina pot sa se intrebe:
Vreau sa gasesc pe cineva care sa imi dea dreptate, sa imi justifice suferinta... sau vreau pe cineva care sa ma ajute sa ma inteleg ca sa pot merge mai departe pe drumul evolutiei mele personale, sa ma ajute sa ies din Iadul pe care il traiesc?...
Si in continuare sunt uimita cati oameni sunt dispusi sa plateasca (mult, foarte mult) doar ca sa isi intretina zona de confort (raul cunoscut care este de preferat binelui necunoscut), decat sa fie dispusi sa treaca la actiune si sa iasa din iluzia creata de minte.
Am sa fac din nou referire la Cartea Cartilor, unde se spune ca: "Adevarul va va elibera" si as continua cu :"Iar iluziile mintii va vor condamna sa traiti o viata plina de suferinta".
Alegerea va apartine.
Si stiu ca un om este cu adevarat pregatit pentru schimbare atunci cand trece la actiune...
Iar atunci cand inca isi cauta explicatii, scuze, justificari inseamna doar ca "inca nu il doare suficient".
Stiu ca "Schimbarea" se produce atunci cand:
"Suferinta de a actiona schimband ceva este mai mica decat suferinta pe care o traiesti ramanand in situatia care te face sa suferi".
Doar tu esti cel care poate spune:"Destul. Pana aici."
Si stiu ca e chiar asa pentru ca este imediat urmat de actiunile potrivite care produc schimbarea.
Daca insa aud:"Nu mai poooootttt" dar continua sa faca acelasi actiuni atunci stiu ca inca mai poti.
Ca doar se spune..."Sa nu iti dea Dumnezeu cate poti sa duci, ca ai fi uimit de cat de puternic esti si habar nu aveai".
Tu cat de pregatit esti sa produci o schimbare reala in viata ta?... si observa-te fiind onest cu tine insuti. Mintea ta tocmai a generat o scuza pentru care nu poti sau a generat un indemn de genul:"Da, trebuie sa fac aceasta schimbare daaaaaarrrrr....."